Lumina

Pe mine, acest fenomen, numit lumina, m-a pasionat tot timpul, de aceea am cautat to timpul sa aflu daca multele afirmatii despre ea sunt adevarate. In primul rand, peste tot se zice ca lumina are o viteza foarte mare, aproximativ egala cu 300.000 km/s si ca aceasta viteza nu poate fi depasita de nimic. De asemenea, undeva se spune ca timpul in care ajunge o raza de lumina de la soare la pamant este de aproximativ 8 minute. Eu as propune urmatoarea problema: ce s-ar intampla daca, teoretic, soarele ar disparea dintr-o data? Ei bine, pamantul, care este "legat" de soare datorita gravitatiei imense a acestuia, incepe, imediat dupa disparitia acestuia, sa devieze de la orbita lui circulara, pe un vector tangent la aceasta orbita. Dar stai ca am uitat ceva: de pe pamant nu se observa ca soarele a disparut pt ca mai sunt 8 minute pana cand se observa acest lucru. Deci, putem spune ca exista o interactiune care se deplaseaza cu o viteza mult mai mare decat cea a luminii, nu?


Un alt fenomen interesant ar fi atunci, cand, tot teoretic, cineva sta pe soare si trage de capatul unui fir bineintins, care este prins de celalalt capat de altcineva care se afla pe pamant. Ei bine, eu as zice ca in momentul in care cel care se afla pe soare a imprimat energie firului, unda se transmite instantaneu pana la pamant, deoarece, daca nu ar fi asa, ar trebui ca acest fir sa se rupa (de ce? pt ca nu are voie sa incalce legile fizicii? hai sa fim seriosi).

De asemenea, se zice ca lumina se emite sferic. De fapt, exista si un film care demonstreaza acest lucru: intr-un colt al unei camere intunecate perfect se afla o camera video in asteptare. Deodata becul din mijlocul tavanului se aprinde iar, in prima nanosecunda se vede o sfera mica luminoasa in jurul becului, dar in rest ramane tot acelasi intuneri, pt ca lumina nu a avut timp sa lumineze toata camera. In urmatoarea nanosecunda se vede o sfera cu o raza si mai mare, si tot asa pana can camera se lumineaza complet. Intrebarea care mi-a venit in minte prima data a fost: cum adica s-au vazut acele sfere de lumina, adica au fost inregistrate de camera, daca lumina nu a avut timp sa ajunga la camera video? Din acest fapt inteleg ca nici nu se poate demonstra felul in care este emisa lumina, pt simplul fapt ca ar trebui sa existe niste dispozitive care sa se activeze automat atunci cand detecteaza lumina si sa se agate imediat de frontul de unda al acesteia, pentru a observa cum se deplaseaza, ceea ce pare imposibil, deoarece se zice ca un corp cu masa, in cazu nostru, acest dispozitiv ipotetic, nu poate calatori cu viteza luminii deoarece ar avea o masa infinita si ar avea nevoie de o cantitate infinita de energie.

Oricum, eu as zice ca lumina este un fenomen mai mult ireal, de fapt supernatural, ceva ce nu prea face parte din lumea reala deoarece nu respecta nicio regula, prima fiind lipsa totala de masa.

Unii zic ca lumina este compusa din corpusculi sferici care merg cu viteza lor specifica, iar altii spun ca tot aceeasi lumina este pur si simplu o unda electromagnetica. Daca stam sa ne gandim mai bine, nici o afirmatie nu pare a fi adevarata, deoarece, daca ar fi pur si simplu niste corpusculi sferici, nu ar trebui sa o mai vedem daca stam in spatele unui geam trasparent deoarece acest geam reactioneaza, asa cum e normal, ca un obstacol la alte corpuri. De asemenea, ca lumina sa calatoreasca sub forma de unda, are nevoie de un spatiu-suport, care e materia, dar intrebarea este: cum calatoreste aceasta sub forma de unda, in univers, unde nu se gaseste niciun suport pentru transmiterea undei, asa cum nici sunetul nu se poate transmite intre planete de exemplu?

Timpul, de fapt nu

Acum ceva vreme ma tot chinuiam sa gasesc o definitie a timpului prin diferite locuri. Ei bine, nu am reusit sa gasesc una relevanta. Eu tind sa cred ca acest fapt, numit "timp" nici macar nu exista asa cum ni-l reprezentam noi in minte. Cea mai plauzibila definitie ar fi: "Timpul este masura tuturor lucrurilor", dar care, la fel, aproape ca nu spune nimic. Eu as slefui putin aceasta ipoteza si as zice: "Timpul este o substanta cu un puternic caracter coroziv". De ce? Pai simplu: sa zicem ca stam intr-o camera si privim afara. In camera, timpul trece normal iar afara timpul trece accelerat. Daca stam si privim, vom vedea cum frunzele se descompun rapid si dispar, cum pietrele se sfarama si se transforma in nisip, cum oamenii imbatranesc la infatisare sau cum muntii se tocesc. E aproape acelasi lucru cu a supune un obiect in mod continuu la actiunea unei substante care il distruge incepand cu suprafata acestuia. Acum apare urmatoarea dilema: sa zicem ca e adevarat ca timpul e substanta de care am zis, dar, lucrurile, ca sa se "corodeze" sub actiunea acestei substante au nevoie de timp. Ei bine, aici nu stiu ce explicatii sa mai aduc.

Distanta imensa dintre doua puncte

Stateam si ma gandeam asa, cum noi, atunci cand ne gandim la distanta dintre doua numere consecutive, zicem ca e doar o unitate, pe care o numaram si gata, am scapat. Daca stam si ne gandim bine, noi nu ar trebui sa putem numara de la 0 la 1 pentru simplul fapt ca nu vom termina niciodata. Sunt o infinitate de numere intre cele doua puncte. Tind sa cred ca sistemul de numarare e unul in totalitate fals, deoarece se anuleaza cu propriile-i reguli. De fapt, daca stam si ne gandim bine, unde gasim noi numere in realitate? Nicaieri. Numerele sunt doar o reprezentare mintala. Cineva o sa-mi zica: "pai cum adica, tu daca vezi un mar pe masa zici ca e un mar, dar daca vezi doua mere, nu-i asa ca zici ca-s doua?" Ei bine eu as zice ca nu e o exprimare corecta, deoarece, pentru ca pe masa sa fie doua mere, al doilea mar trebuie sa fie identic cu primul si primul sa fie identic cu al doilea, adica, daca am incerca sa le suprapunem, sa vedem cum fiecare atom dintr-un mar are alt atom corespondent din celalalt mar. Pana la urma, cel mai corect ar fi : "pe masa este un mar si inca un mar".

Dupa cum ziceam in postul anterior, noi ne putem salva existenta (ma refer doar la minte, la constiinta, deoarece celelalte; corpul, lucrurile personale nu sunt deloc importante pentru noi) doar daca ne salvam pe un suport convenabil toate informatiile personale, ca dupa un timp sa le implementam in alte "mecanisme", ca sa spun asa, pentru a evolua in continuare. Dar exista o dilema: aceste informatii personale se pot implementa pe mai multe "mecansime", pana la infinit, deoarece informatia, odata salvata, poate fi copiata de nenumarate ori. Deci, vor fi niste copii ale aceleiasi persoane? Dar care e originalul? toate? (presupunand ca aceasta copiere este una integrala si identica, adica se copie aceleasi informatii). E greu de gandit. Tind sa cred ca, totusi, aceasta salvare a datelor particulare este imposibila...

Informatia existentei particulare

Incerc sa gasesc un raspuns in legatura cu ce se intampla atunci cand ajungem la capatul existentei. Nu reusesc. Intr-un post anterior ziceam ca exista posibilitatea ca Universul sa fie mai mic decat infinit, dar si posibilitatea ca acesta sa fie infinit, dar cand vine vorba despre eternitatea acestuia, exista un singur raspuns: acesta "este etern, chiar daca nu este etern", adica, indiferent de ce alternativa acceptam noi, Universul este nesfarsit in timp.

Bineinteles ca, in aceasta ipoteza exista si alternativa sfarsitului acestuia, dar chiar si asa, chiar daca dupa aceea va fi nimic, acest nimic face parte tot din Univers, adica e element integrant al substantei Universului. Aceasta e o ipoteza destul de logica, deoarece, daca reducem la absurd si zicem ca Universul nu contine "nimic", adica inexistenta a ceva, indiferent daca e de natura materiala sau nu, atunci, acesta este un intreaga masa compacta de materie, ceea ce nu pare a fi plauzibil.

Sa zicem ca ne-am format o oarecare imagine a evolutiei Universului, dar cum ramane cu existenta umana, a fiecarui individ in parte? Am ajuns la concluzia ca daca vrem sa existam si dupa moartea bilogica, trebuie sa ne transferam intregul bagaj informational mental intr-un loc unde sa fie macar intr-o stare latenta, daca nu chiar intr-o stare de activitate, adica sa isi continue evolutia. Un singur lucru e clar: omul nu poate exista etern... noi nu suntem eterni, pentru simplul si logicul fapt ca nu am existat inainte sa ne nastem (dupa cum am mai spus candva, un lucru nu poate exista pt totdeauna daca a avut un inceput). Acum, intrebarea este: cum reusim sa ne salvam informatia mentala? Greu de gasit un raspuns, dar nu si imposibil, adica, intr-un viitor foarte indepartat exista posibilitatea sa se ajunga la extragerea informatiilor din creier in formatul acceptat de acest. Oricum, se vede clar ca in prezent exista mijloace de exploatare a informatiilor din creiere, atunci, de ce nu s-ar putea ajunge sa fie extrase exact asa cum pot fi repuse in "evolutie" de catre urmatorul "creier", care bineinteles, nu e obligatoriu sa fie un creier biologic, organic, ci chiar unul electronic.

Exemple de altfel de "creiere" sunt calculatoarele, dar singurul impediment al acestora este incapacitatea de a lua decizii proprii. Tind sa cred ca omul poate lua decizii pentru ca are o minte cu mult mai evoluata decat a calculatoarelor, deoarece, daca stam sa ne gandim, deciziile sunt luate tot dupa un sistem logic, care pare a fi la liberul arbitru, numai ca sunt cu mult mai complexe, dar daca ne uitam bine, si calculatoare iau decizii, numai ca intr-un sistem mult mai rudimentar (de exemplu, comanda "if" din limbajele informatice, introduce o alegere).

Concluzia este ca daca un om vrea sa existe si dupa sfarsitul biologic al "suportului" care sustine constiinta, acesta trebuie sa caute alternative unde sa-si depoziteze informatia proprie.

Eternitate

Aceasta idee sau reprezentare mentala a infinitatii timpului este una foarte greu sau imposibil de inteles. Unii zic ca exista eternitate pentru ca s-au lovit de o multime de argumente ca sa mai nege existenta ei, dar sunt altii care zic ca nu exista. Eu m-am gandit ca idiferent daca eternitatea exista sau nu, ea tot exista, pentru ca daca nu ar exista, tot ar exista. Mai exact, daca timpul se termina candva, tot va fi altceva dupa acel prag, chiar daca va fi nimic sau ceva. Oricum, eu subliniez in continuare ideea conform careia noi nu intelegem infinitatea din cauza ca avem o minte infinit de inferioara, deci, capabilitatea acesteia de a decoda ideea eternitatii tinde spre zero.

Din nou despre infinitate

Pana la urma pot accepta ca exista ceva care nu se poate termina niciodata, pot accepta ca universul se extinde pana la un anumit punct, apoi se contracta, pana ajunge la un punct cu dimensiunile apropiate de zero, cu masa infinita si cu densitatea infinita (vai, ce ma enerveaza ca trebuie sa explic un cuvant prin intermediul aceluiasi cuvant), ca mai apoi sa explodeze din nou, etc, pana la nesfarsit. Pana aici pare destul de acceptabil (desi, cam greu), dar intrebarile mele care inca persista, sunt: Cand a inceput totul? Cum a inceput totul? DE CE a inceput totul?

Unii zic ca totul are un rost... De ce si pentru cine sa aiba rost? Altii zic ca nu avem noi oamenii mintea atat de dezvoltata incat sa intelegem tainele universului... asta sigur e adevarat, dar totusi, vad ca totul se rezuma la niste simple idei matematice, care sunt destul de usor de gandit.

Altii spun insa, ca universul nu a inceput niciodata, ca a existat intotdeauna. Dar dar daca ii pun sa-mi explice aceasta existenta eterna, nu vor putea. Cateodata ma revolt si imi zic: "nu exista nimic, totul e doar o perceptie falsa!", dar ca sa existe perceptie trebuie sa existe si un sistem in care aceasta sa fie decodata, adica mintea omului, si, implicit omul.

Dar nici inexistenta Universului nu mi-o pot explica, in eventualitatea ca aceasta se va intampla. Nu reusesc sa ma gandesc ca universul dispare si nu mai este nimic, nicio dimensiune spatiala sau temporala... pare imposibil.

Toate aceste idei mi-au venit intr-o zi posomorata, cand stateam in camera si meditam. Si deodata mi-a venit un gand: eu stau aici in camera, deci intr-un spatiu inchis, dar daca ies afara, in ce fel de spatiu stau? Deschis? Nu puteam sa-mi dau un raspuns... ma gandeam ca eu sunt pe pamant, deci pe o limita inferioara... dar unde e limita superioara? unde se termina spatiul care sta deasupra mea? Incepeam sa fiu deprimat, pentru ca nu gaseam nici un indiciu care sa ajute la formarea unui raspuns, si mai ales, din cauza ca totul era real, era insusi spatiul in care stateam si cugetam...

Haosul primordial, de Dantalion

Parea ca timpul n-are ceas
Si lumea nu era, cu munti, cu vai sau ape.
Nimic in pretutindeni, la fiecare pas
Neantul se zbatea din cusca lui sa scape.

***
„Potop de negura cutreier,
Drumuri largi sub pasii mei.
Intunericul e-un greier
Care canta despre zei.

Nu sunt carti care sa spuna
Taina sufletelor reci
Care umplu pan’ la luna
Golurile noptii seci.

Nu e mana omeneasca
Ce-ar putea vreodata scrie
Tot ce are sa cunoasca
Dintr-o viata de robie.

Adevarul mi-e strain
Si a voastra e minciuna,
Pentru mine cer senin,
Nori de ploaie sunt totuna.

V-am patruns din timp
Ochi de zei pentru-a vedea
Ca lucrurile nu se schimb
Si ce va fi demult, demult era.”

***
Parea ca timpul n-are ceas
Si lumea nu era, carari sau jalnici zei
Iar toate cate-au mai ramas
Le-acoperea
Intunericimea beznei.

Esop avea dreptate. Ciorile folosesc pietre pentru a ridica nivelul apei

Un cvartet de ciori inteligente a demonstrat ca una dintre anecdotele lui Esop poate avea o baza reala. Fabula cu pricina relateaza povestea unei ciori insetate, ce intalneste un ulcior in care nivelul apei este prea mic pentru a-l ajunge cu ciocul. Pasarea incepe atunci sa scape pietre in recipient pentru a ridica nivelul apei si a-si putea ostoi setea.

In zilele noastre, intr-un experiment de laborator, patru ciori arunca pe rand pietre intr-un tub lung de plastic, pentru a ridica apa suficient incat sa aduca viermele de la suprafata sa la un nivel unde ciocurile lor sa-l poate insfaca.

Ciorile si corbii fac parte din aceeasi familie a corvidelor, despre care cercetatorii spun ca rivalizeaza ca inteligenta si pricepere in folosirea uneltelor chiar cu familia primatelor. “Am desfasurat un mare numar de studii atat pe corvide cat si pe primate si am ajuns la concluzia ca performantele ciorilor sunt cel putin egale cu cele ale maimutelor. Totusi, nu este o miscare foarte corecta sa consideram ca o specie este mai inteligenta sau mai putin inteligenta decat alta doarece, adesea, terenurile de joaca difera”, a declarat coautorul testelor Nathan Emery.

Nu exista date precise care sa ateste ca ciorile sau corbii s-ar folosi prea mult de unelte in libertate, dar ei dovedesc o adaptare remarcabila in manuirea lor in conditii de laborator. Interesant la experimentul “esopic” este ca ciorile au dat dovada de gandire complexa, adaugand in apa un numar de pietre aparent gandit in prealabil pentru a aduce apa la nivelul dorit. Concluzia a fost trasa ca urmare a faptului ca pasarile nu incercau sa extraga viermele plutitor dupa fiecare piatra adaugata, ci in momentul oportun, ca si cand ar fi estimat anticipat numarul de pietre necesare.

Mai mult, atunci cand ciorilor li s-a oferit posibilitatea sa aleaga intre pietre de dimensiuni diferite, au optat pentru cele mai mari, dand de inteles ca pricepeau faptul ca acelea vor disloca mai mult apa si vor aduce viermele spre ele mai rapid.

Sursa: descopera.ro

Cel fara de nume, de Gilles

Cazut din lumina,
Desi sunt plamadit din bezna…
Eu am dorit sa aud trilul
ingerilor care doar in exaltare mai subzista,
Eu am crezut intr-o prejudecata,
Servita tamaiata si semidigerata,
Dar intr-un final m-am redescoperit pe mine,
Si-am renuntat la cea mai teribila amagire,
Pe care omenirea a cunoscut-o pana acum,
biserica crestina a Evei si a lui Adam,
Din care doar arhetipul il doream,
Al Evei, ca femeie ideala,
Tanjind, totusi, pentru o dragoste reala,
Pe care-n parte oare am avut-o?
Caci eu nicicand nu am iubit-o,
Eu m-am indragostit numai de mine,
In apa reflexia eu mi-am privit-o,
Si fascinat de unduitoarea-mi amagire,
M-am prabusit in a neantului nestire,
Atunci, eu am pretins ca i-am iubit trupul,
Dar nu i l-am atins macar cu gandul,
- lipsit, probabil, de imaginatie -
Eu am crezut ca eram sedus de a ei inteligenta,
Dar nu i-am vorbit decat despre cursuri,
Am fost convins ca-i indragesc stilul: a intunericului fetita,
Dar nu am indraznit nicicum sa-i fac obiectii,
…si aceasta, poate, m-a costat,
caci sa-ti porti crucea este un…pacat,
Dar nu-mi regret fatala fulguratie
de vitalitate si de adoratie,
Si chiar daca a mortii sangeroasa coasa,
Imi matura starvul de pe-a vietii fetida plaja,
Eu mor, totusi, fericit chiar si pentru o farama
vie din undita cu care eternul feminin,
Il face pe barbat sa-si creeze un destin,
Si-l transforma dintr-o larva intr-un divin
avatar, cu viata scurta, dar imbibata in nectar,
Un zeu uman, dar incastrat din nastere-ntr-un osuar,
Sortit pieirii prin insusi faptul aparitiei,
Nascut femeii si adresat extinctiei,
O picatura in plus in vortexul etern,
Eu n-am de gand sa plang, cand corpul tot mi-l spal,
Si nici sa-mi abjur credinta, precum bunul Gilles,
Caci eu prefer sa intru in moarte acelasi, demn,
Fara regrete, doar un semn

Problema infinitatii

Am mai scris la inceputul blogului ceva despre infinitate.
Multi se multumesc sa creada ca infinitul este reprezentat de un cerc. Totul se afla pe un punct din acest cerc, deplasandu-se continuu, trecand prin aceleasi zone de o infinitate de ori. Ei bine, poate fi adevarat, dar vad aceasta teorie putin cam incompleta. Cand a fost introdus "totul" in acel punct de pe cerc? Trebuie sa fi fost candva, si astfel se demonteaza teoria infinitului, deoarece nu mai este infinit, chiar daca, de acum inainte, acel punct se va deplasa pana la nesfarsit. Punctul va face un numar de rotatii foarte mare, deoarece nu se va mai opri niciodata (desi mi-e greu sa cred si aceasta ipoteza, dar, sa facem abstractie). Matematic, e ca si cum ai zice ca intre 0 si oo (infinit) se alfa o infinitate de numere. Nu e adevarat! (poate intre -oo si oo, dar nici asa nu merge, deoarece numerele negative sunt false, nu exista, sunt, pur si simplu, inventate de mintea omului). E la fel cu mitul lui Sisif, pe care l-am explicat la inceput, care suna cam asa: "acest erou, care este condamnat vesnic sa ridice acea piatra pe o culme a unui deal, ca mai apoi geniile negative sa o impinga inapoi catre baza, este nevoit sa repete aceasta actiune la nesfarsit, ei bine, el a fost condamnat intr-un moment din timp la pedeapsa, aceasta insemnand ca in vesnicie el a executat pedeapsa de un numar infinit de ori, ceea ce contravine faptului ca a fost condamnat, aceasta condamnare incepand candva, rezultand faptul ca acesta nu a inceput niciodata ispasirea pedepsei(fiind impropriu spus, deoarece ispasirea inseamna executarea pedepsei pana la un anumit punct, adica terminarea acesteia), sau a executat-o din totdeauna, ceea ce iar contravine faptului in sine.". Oricum, eu ma limitez la a crede ca infinitul este o actiune caruia nu i se stie cu exactitate sfarsitul, care evolueaza tot timpul, finalul fiind greu de precizat.

Statuia unui inger (poezie), Autor: Dantalion

Iubeste-ma de-i sta
La sanul meu a plange.
Tu lacrima, eu piatra,
Robia ce ma strange.

Lipeste-te de aripi
Si smulge-le cu tine,
Caci in zadar vor sta
In vremea care vine.

Atinge-ma si da-mi
Caldura ta de om,
Ca rece sunt de piatra
Sub umbra-acestui pom.

O, preafrumoasa fata
Cu melancolic chip,
Prefa-te tu in piatra
Cu suflet de nisip.

Si viata ta imi dai,
Ramai, nu te mai duce.
In piatra mea sa stai
Imbratisand o cruce.

Erorile sunt incluse in perfectiune?

Se presupune ca universul a fost facut de o entitate absoluta, perfecta, numita divinitate, dar nu inteleg cum din intentiile, care se vrea a fi perfecte, ale acestei entitati poate rezulta ceva imperfect, de exemplu lumea. Lumea este plina de exemple care combat orice forma de perfectiune - imi place sa le numesc erori. Un exemplu este degradarea codului genetic (pierderea unor sectiuni ale acestuia, dar nu intr-un mod convenabil pentru existenta, ci intr-unul distrugator) dupa un timp indelungat, la oameni, si nu numai. Alt exemplu este "minciuna", sau incercarea de negare a adevarului cel mult, sau ascunderea acestuia, cel putin, care este prezenta, dupa cum am mai zis intr-un post anterior, pretutindeni, fiind chiar imprimata in ADN-ul nostru. Sa zicem ca sunt greu de verificat aceste doua ipoteze, dar uite un exemplu concret de "defect" (unii ii spun "defect evolutiv", dar prefer sa-l las asa): de ce neuronii nu se multiplica? Cu toate acestea, totusi observ un curs existential bine pus la punct, adica, se ajunge la concluzia ca toate aceste erori sunt absolut necesare, pentru ca fara ele s-ar ajunge la un haos. Concluzia concluziei este ca aceasta divinitate (despre care nici macar nu stim daca exista) are o constitutie care depaseste perfectiunea, iar "perfectiunea" este ceva care nu exista, prin care nu se poate trece, iar ca sa se ajunga la "mai mult decat perfectiune", se sare peste perfectiune, ca in desenul de mai jos:

Ce ne invata filmele americane

Mai multi cineasti au decis sa faca o lista cu "lectiile" date de filmele americane, cele imprimate definitiv in mintea spectatorilor. Despre ce este vorba? Sa vedem:
1. Apartamentele mari, etajate, din New York, au o chirie convenabila pentru oricine, fie el somer sau director.
2. Cel putin unul din doi gemeni identici este diabolic.
3. Daca trebuie sa dezamorsezi o bomba nu ai de ce sa-ti faci griji, intotdeauna vei alege corect firul care trebuie taiat.
4. Mai toate computerele laptop sunt suficient de puternice pentru a patrunde in sistemul de comunicatii al oricarei civilizatii extraterestre invadatoare.
5. Nu conteaza daca intr-o lupta martiala numarul adversarilor este foarte mare: inamicii tai vor astepta rabdatori sa te atace unul cate unul, dansand in jurul tau intr-o maniera amenintatoare, pana cand ii faci knock-out pe cei dinainte.
6. Cand stingi lumina pentru a te duce la culcare, tot ce se afla in dormitorul tau se vede perfect, numai ca intr-o usoara penumbra.
7. Daca esti blonda si draguta, este foarte probabil sa ajungi expert mondial in fisiune nucleara la varsta de 22 de ani.
8. Politistii cinstiti si muncitori sunt in mod traditional impuscati cu trei zile inainte de pensionare.
9. Decat sa risipeasca gloantele, megalomaniacii prefera sa-si ucida adversarii pe care-i prind folosind masinarii complicate, care cuprind rachete, sisteme electronice, gaze mortale, lasere sau rechini
mancatori de oameni, ce le ofera prizonierilor cam 20 de minute pentru a evada.
10. Toate paturile au cearsafuri speciale, probabil in forma de L, care ajung pana la subratul femeii care doarme, dar depasesc numai cu putin coapsele barbatului de langa ea.
11. Toate pungile cu cumparaturi contin cel putin o paine-bagheta.
12. Este foarte usor pentru oricine sa piloteze un avion, pana la aterizare, urmand instructiunile cuiva din turnul de control.
13. O data pus pe buze, rujul nu mai dispare de acolo, orice ai face, inclusiv scufundari submarine.
14. Cel mai probabil vei supravietui unei batalii, dar numai daca nu faci greseala sa arati inainte cuiva fotografia iubitei care te asteapta acasa.
15. Daca vrei se te dai drept ofiter german sau rus, nu-i nevoie sa stii limbi straine, este suficient un accent potrivit.
16. Turnul Eiffel se vede pe orice fereastra din Paris.
17. Un barbat nu va arata nici un semn de durere in cursul celor mai feroce lupte, dar se va crispa cu totul cand o femeie incearca sa-i curete zgarieturile.
18. Daca undeva se vede un panou de sticla, mai devreme sau mai tarziu cineva va trece prin el.
19. Daca locuiesc intr-o casa bantuita, femeile vor iesi - dar numai in cele mai transparente desuuri - sa vada ce este cu sunetele ciudate pe care le aud.
20. Un computer pe care trebuie sa deschizi un fisier text nu va avea cursor, dar va spune in-totdeauna: "Introdu parola".
21. Cand conduci pe un drum perfect drept este intotdeauna necesar sa rotesti voiniceste de volan in stanga si in dreapta la fiecare cateva momente.
22. Toate bombele au un ceas electronic cu cifre mari si rosii, pentru a sti exact cat mai este pana la explozie.
23. Un detectiv poate rezolva un caz numai dupa ce a fost suspendat.
24. Daca te hotarasti sa dansezi pe strada, toti cei pe care ii vei intalni vor cunoaste perfect pasii.
25. Departamentele de politie dau ofiterilor teste de personalitate pentru a fi sigure ca ii vor face parteneri pe cei care se potrivesc mai putin.
26. Cand sunt singuri, toti ofiterii straini prefera sa vorbeasca unul cu altul in engleza.

Paradox matematic: 2=0

Mi-am amintit de o problema interesanta propusa de Mihai, cum 2=0. In continuare, voi nota radical dintr-un numar intre simbolurile <>, de exemplu, radical din 1 il voi nota cu <1>, iar cand zic b la puterea a 2-a, scriu b^2 (din motive "editoriale"):

Metoda 1:
1=1*1=(-1)*(-1)=<1>=<1*1>=<(-1)*(-1)>=<-1>*<-1>,
cum <-1>=i (de la numerele complexe), avem mai departe
1=i*i=i^2=-1 din asta, trecand -1 in dreapta, rezulta ca 1+1=0, adica 2=0.

Metoda a 2-a:
<1/(-1)>=<(-1)/1>,
1/<-1>=<-1>/1,
1/i=i/1, daca amplificam membrul al doilea cu i, pentru a aduce la acelasi numitor, da:
1/i=(i^2)/i, deci,
1/i=(-1)/i,
1/i+1/i=0,
2/i=0, iar ca o fractie sa fie 0, numaratorul trebuie sa fie 0, deci 2=0.

Cel mai bine dati click si va uitati pe foaia de mai jos, pentru a intelege mai bine.
Incep sa cred ca nu degeaba am zis eu candva ca matematica e falsa, ce am demonstrat mai sus fiind un mic argument (bineinteles ca mai sunt si altele).

Un sistem semiperfect

In aceasta imagine se vede cum sfera lovenste alt grup de sfere, iar aceste sfere (care tot timpul stau pe loc) trasmit energia (se vrea a fi o transmisie integrala) la ultima din grup, care o utilizeaza, osciland in acelasi mod cu cea de la care a primit impulsul. Pare a fi un perpetuum mobile. Ei bine nu e asa deoarece tot se va opri la un moment dat (ca sa nu se opreasca, este necesar ca sferele sa fie perfect elastice, ceea ce e imposibil, dar chiar si prin absurd, daca ar fi perfect elastice, vor avea de-a face cu forta de frecare a aerului). De ce zic asta? pentru ca aparent se misca in continuu, fara ca sa-i dea energie din exterior cineva, dar, daca stam sa ne gandim, acum, sistemul ia energia pe care o consuma chiar din reteaua de energie electrica, odata cu alimentarea calculatorului. Acum, serios vorbind, chiar exista in realitate asemenea dispozitive, numai ca oricat de bine ar fi optimizate, tot se vor opri mai devreme sau mai tarziu datorita imperfectiunilor, care par infime, dar care se vor materializa exponential pe parcurs, dupa legile imposibil de incalcat ale fizicii.

Minciuna face parte din codul nostru genetic

Da, asta! Cu toate ca o sa-l enervez pe Catalin deoarece l-am frecat la cap tot timpul despre coruptie, indraznesc sa scriu aici (aceasta discutie a pornit de la discutia cu un student al unui profesor universitar pe care il cheama Eugen Irimia, deci nu Irimiea, cum ma cheama pe mine). In descrierea mea scrie ceva de genul "Nu ma agreez deloc. Sunt un om supus erorii si asta ma enerveaza". Ei bine asa-i. Tind sa cred ca greseala face parte din codul nostru genetic (am sa numesc in continuare greseala = coruptie, deci nu neaparat coruptia aia clasica, ce consta in a rezolva totul cu bani). Am studiat de-a lungul timpului cum se manifesta aceasta tendinta de "furt" a oamenilor (si nu numai, am observat si la animale, chiar si la plante). Pot sa spun ca aparent nu se poate trai in afara coruptiei, indiferent cat s-ar incerca, chiar si in cele mai necorupte locuri (de care iti poti da seama dupa un timp ca nu-s chiar asa). Am ajuns la concluzia ca daca vrem sa dispara acest defect de pe pamant, va trebui sa dispara insusi omul. Inca de la inceputul nostru pe pamant avem tendinta de a face tot posibilul sa acaparam noi primii tot ce ne-ar fi de folos, deci, sa profitam. Bineinteles ca daca se inainteaza in acest defect pe care il consider a fi un echivalent al instinctului de supravietuire, devine un element ce afecteaza existenta celorlalti, si, deci, nu e bine. Deci asta e, unde exista coruptie, exista si defavorizare. Cei bogati se imbogatesc (de cele mai multe ori) pe spinarea celorlalti, care sunt slabi. Si e destul de contradictoriu faptul ca cei defavorizati ii judeca mereu pe cei bogati, dar daca acesti saraci ar deveni bogati, ar proceda exact la fel. Deci, e multa eroare peste tot, nici nu stii dupa ce sa te orientezi, pentru ca daca vei incerca sa cauti un punct de sprijin, chiar si stiintific, vei da de interese.

Imagini Alb-Negru. Partea a II-a

Imagini Alb-Negru. Partea I

Mintea omului accepta in mod voluntar minciuna

M-am uitat asa de curiozitate sa vad care e cea mai vizitata pagina din Romania. Ce credeti cam am vazut: cancan.ro si dupa aia sport.ro. Nu reusesc sa gasesc vre-un rost in tot ce scrie pe paginile astea, doar nimicuri, lucruri inferioare, minciuni, etc. Mi-e greata numai cand aud denumirea lor. Oare de ce pagina asta, de exemplu (mai sunt altele asemanatoare), nu o gasesc nicaieri in top: http://descopera.ro/? Am inceput sa ma plictisec cand aud ca fiecare zice despre altcineva (ma refer la romanii nostri) ca e prost, ca e incult, etc, dar nu se uita chiar la el. Ce vreau sa zic: imi dau seama ce fel de oameni inculti suntem cam toti, dar ar fi mai bine sa ne limitam la atat, dar noi mai si sarim cu gura si zicem de ceilalti ca-s prosti. Apropo, despre manele; se plang multi ca nu mai pot sta in Ro din cauza tiganilor, dar ei nu se uita la ei cat de manelisti sunt si cum accepta tigania, prostia, mai exact, sunt niste romani tiganizati deoarece accepta toate rahaturile celor care fac manele (iar maneaua, pt mine este cea mai inferioara forma de muzica, daca pot sa-i spun macar "muzica", ci ar fi de ajuns numai "zgomot"), de care ma indoiesc ca nu-s niste tigani tampiti (totusi, si insusirea de a fi "tampit", in ultimul timp, am inceput sa o percep ca fiind putin pozitiva, deci nici asa nu se merita sa spun).

"Plictis si inspiratie" (un film foarte bine realizat)

Bach - Tocatta

Bach - Tocatta. Deci, piesa asta e prea tare. Se aude foarte clar. Stau si ma intreb de ce are foarte putine vizualizari.



Iar aici aveti varianta "decodata"

Mintea omului este bazata pe niste legi matematice

Multi se intreaba la ce foloseste matematica, dar intrand in contact cu ea, ne formam un mod de gandire, care daca nu ar avea la baza aceasta stiinta (pe care, mai recent, o percep ca pe o pseudostiinta, deoarece nu se bazaeaza pe nimic), ar fi intr-un haos total(chiar si haosul se supune unor legi matematice), chiar si cei care o urasc, tot au o gandire structurata mai mult sau mai putin pe matematica, nu?

Infinitatea spatiului care contine Universul

Eu vad universul ca un spatiu finit, ca o particula egala cu zero, in infinitul de nimic, bineinteles, se poate zice ca nimicul poate fi infinit deoarece nu exista, pur si simplu acest univers ar fi putut sa nu existe, si sa nu fie decat nimic, nicio dimensiune care sa defineasca spatiul. Sa revenim, aceasta particula care este zero in comparatie cu nimicul, este bine definita, la marginile acestuia existand niste particule prag, care reprezinta granita dintre nimic si ceva(materie), iar orice urma materiala care incearca sa strabata aceasta bariera este trimisa in partea diametral opusa(luand in calcul faptul ca universul are o forma sferica) astfel, acea urma de materie avand senzatia ca parcurge un univers care nu se termina niciodata. Dupa parerea mea, concluzia ar fi ca universul nu este infinit. Sa luam un caz concret; cel al mitului lui Sisif(acel erou care este condamnat vesnic sa ridice acea piatra pe o culme a unui deal, ca mai apoi geniile negative sa o impinga inapoi catre baza, eroul fiind nevoit sa repete aceasta actiune la nesfarsit), ei bine, el a fost condamnat intr-un moment din timp la pedeapsa, aceasta insemnand ca in vesnicie el a executat pedeapsa de un numar infinit de ori, ceea ce contravine faptului ca a fost condamnat, aceasta condamnare incepand candva, rezultand faptul ca acesta nu a inceput niciodata ispasirea pedepsei(fiind impropriu spus, deoarece ispasirea inseamna executarea pedepsei pana la un anumit punct, adica terminarea acesteia), sau a executat-o din totdeauna, ceea ce iar contravine faptului in sine.